Thursday, February 13, 2020

Sărbătoarea Mărțișorului

Sărbătoarea Mărțișorului

                 Conform unor opinii, acesta este un simbol exclusiv românesc şi nu mai există şi la alte popoare, iar alţii consideră că mărţişorul este un obicei tradiţional românesc şi că unele popoare vecine, cum sunt bulgarii, l-au adoptat, datorită frumuseţii tradiţiei.
Conform vechiului calendar roman, 1 martie era prima zi din an, moment în care se marca „Matronalia” – o sărbătoare consacrată lui Marte, zeul războiului, al forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.
           De mărţişor sunt legate şi două interesante legende: una din acestea spune că un zmeu a răpit soarele pentru trei anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu şi a redat astrul cerului şi oamenilor. În luptă el a fost însă rănit, iar sângele s-a scurs pe zăpadă, în acel loc crescând ghiocei, care au devenit astfel vestitorii primăverii.

Despre Mărțișor

Mărțișor

           
        

          Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiților

Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiților
                Sfântul Valentin, cunoscut drept Ziua Îndrăgostiților, este o sărbătoare internațională care în fiecare an, pe data de 14 februarie, celebrează iubirea.
                În ciuda faptului că este o zi importată din Occident, Sfântul Valentin sau Ziua      Îndrăgostiților a devenit o sărbătoare populară inclusiv printre români, deși prin tradiție avem o sărbătoare similară: Dragobetele, pe 24 februarie.
                Ziua de 14 februarie este una mult așteptată de întreaga lume. Îndrăgostiții, indiferent de vârstă, așteaptă cu nerăbdare momentul în care își pot petrece timpul împreună, iar multe cupluri decid să-și unească destinele într-o astfel de zi simbolică. 
  Ziua Îndrăgostiților este celebrată în toată lumea pe data de 14 februarie, în special în țările occidentale. În Statele Unite, de pildă, Ziua Îndrăgostiților, cunoscută drept Valentine’s Day, este una dintre cele mai cunoscute sărbători laice care aduce profituri considerabile.

Sfântul Valentin

Sfântul Valentin 


         
       
              An de an, ziua de 14 februarie ne pune pe fiecare dintre noi, in calitate de crestini ortodocsi, in fata unui dublu paradox. In primul rand, de Valentine’s Day a auzit toata lumea, astfel incat, la o adica, oricine poate defini succint "sarbatoarea", in timp ce despre viata Sfantului Valentin nu cunoaste nimeni mai nimic.

                   In al doilea rand, multi sunt contrariati de faptul ca in aceasta zi nu intalnesc in Calendarul Ortodox niciun sfant care sa poarte acest nume. Intamplarea face ca nici Calendarul Romano-Catolic sa nu-l mai pomeneasca in aceasta zi, Sfantul Valentin fiind scos din calendar in 1969 din cauza ambiguitatii datelor referitoare atat la persoana sa, cat si la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfant. In prezent, la 14 februarie, catolicii ii amintesc pe Sfintii Chiril si Metodie.

Film

NERVE

            Îmi aduce aminte de Divergent și de Jocurile Foamei îmbinate cu realitatea. Nerve a fost o idee foarte bună a autoarei ce captează atenția încă de pe primele pagini. Pot spune că această carte este extrem de interesantă. Nu am putut să o las din mână. Ultimele 100 de pagini m-au ținut cu sufletul la gură. Pe parcursul cărții urmărim provocările îndeplinite de Vee și Ian iar, mai apoi, lupta lui Vee pentru libertatea pe care o avea cu puțin timp înainte căci se dovedește faptul că Nerve nu e un simplu joc. Singurul lucru care nu mi-a plăcut este ultima pagină a cărții. Autoarea termină cartea lăsându-ne cu multe întrebări și nu sunt sigură dacă mai există alt volum. In rest nu am avut nicio problemă cu acțiunea cărții, chiar a fost o carte bună din acest punct de vedere: perfectă pentru a fi devorată într-o seara de weekend.


Filmul care mi-a tras atenția

A quiet place

         
     
          Unul dintre cele mai recognoscibile momente în filmele de groază este atunci când urmează o tăcere peste care se pune o melodie (știți voi de care) și care te pregătește pentru următoarea scenă în care cineva moare/apare elementul definitoriu al filmului. Însă în A Quiet Place, tăcerea este absolută și elementul definitoriu care te parcurge pe tot filmul. De altfel, și audiența din sala de cinema a fost captată de această tăcere, atât de tare, încât nu am putut auzi nici măcar sunetul de popcorn sau nachos.

Filmul meu preferat

Deadpool 

           Deadpool este un film cu supereroi american din 2016, bazat pe personajul din benzile Desenate Marvel cu același nume și regizat de Tim Miller. Filmul este un Spin-off derivat din X-Men in care joaca Ryan ReynoldsMorena BaccarinEd Skrein, T. J. Miller, Gina Carano, Leslie Uggams, Brianna Hildebrand și Ștefan Kapičić.


            În Deadpool, după ce a fost supus la un tratament care trebuia sa-i vindece forma de cancer, Wade Wilson dezvolta noi abilități și un foarte puternic simț al umorului, Wilson urmareste omul care aproape i-a distrus viata. Filmul a fost lansat în IMAX.

Lasa-ti imaginatia sa zboare: Deseneaza

              Desenul este unul dintre hobby-urile care pun cel mai mult creativitatea la lucru. Daca iti suna copilaresc, gandeste-te numai la modul in care copiii mici mazgalesc mereu cate ceva si la cat de concentrati sunt pe orice bucla sau linie pun pe foaie (sau pe perete sau pe dulapul de pe hol… si cine mai stie pe ce alte suprafete!). Desenatul iti da prilejul sa te axezi pe propriul univers fantastic si sa il transpui liber, exact asa cum ti-l imaginezi, pe foaie. 
             Nu trebuie sa fi fost vreun “Picasso” ca sa te apuci sa desenezi. Din contra. 
             Nu pune presiune pe tine cand prima ta schita chiar seamana cu cea pe care o faceai la gradinita. Poti folosi coloratul ca simplu instrument de relaxare sau il poti duce la urmatorul nivel — sa te documentezi despre cum iti poti imbunatati tehnica si sa desenezi planse din ce in ce mai complexe pe care sa fii mandru sa le agati prin casa. 
            Daca vrei ceva cu putina “ingradire”, poti opta pentru carti de colorat pentru adulti sau pentru mandale. Acestea sunt foarte relaxante, astfel ca vei simtit coloratul printre linii ca pe o meditatie

Wednesday, February 12, 2020

Hobby

Colecționează


Mulți oameni nu-i înțeleg pe colecționari, considerând că a aduna lucruri din aceeași categorie e o pierdere de vreme. Ce s-ar fi făcut însă omenirea dacă nu ar fi existat colecționarii? Oamenii obsedați de a aduna lucruri de valoare care mai târziu au „vorbit” generațiilor următoare despre fapte petrecute de-a lungul timpului.
Sunt o mulțime de bărbați care colecționează lucruri. Nici măcar nu contează ce anume, dar cu cât reușești să ai o colecție mai mare și mai valoroasă, cu atât vei fi mai apreciat în nișa respectivă. Probabil gândești că a face o colecție e echivalent cu a avea o obsesie dar lucrurile nu stau întotdeauna chiar așa. O colecție poate reprezenta imaginea unei mari pasiuni. Pe care, dacă o ai, nu trebuie s-o lași să moară.

Un Hobby pentru adolescenți

Cântă la chitară

A ști să cânți la chitară e un mare atu, care va face din propria-ți persoană una mult apreciată de către prieteni și cunoștințe ad-hoc. Cui nu-i place un tip care cântă la chitară și cărei tipe nu-i vibrează sufletul la auzul corzilor calde, în momente mai mult sau mai puțin romantice?

Cumpără-ți o chitară, fă un curs (sunt o mulțime de cursuri online, de pildă, multe gratuite) și chiar dacă nu ai o ureche muzicală strălucită, muncește ca să pui în scenă măcar câteva piese cu care să încânți și să surprinzi audiența în diverse momente ale vieții.



Tudor Arghezi


              
               Stupul lor


Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înnalţi, de nea,
Pe o blană de zăpadă.

Prisacarul le-a uitat,
Şi-a căzut si peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.

Înlauntru însă-n stup
Lucrătoarele sunt treze
Şi făcând un singur trup
Nu-ncetează să lucreze.

Că niciuna n-a muncit
Pentru sine, ci-mpreună
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere bună.

Mihai Eminescu

Eu nu cred nici în Iehova
                                       Mihai Eminescu
Eu nu cred nici în Iehova
Nici în Buddha Sakya – Muni,

Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt și unul și-altul
Și tot una-mi este mie

De-oi trăi în veci pe lume
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte,
Pentru om frânturi de limbă

În zadar gândești, căci gândul
Zău nimic în lume schimbă.

Și fiindcă în nimica
Eu nu cred, o, dați-mi pace

Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.

Nu ‘nvăluiți a mea gândire
Nici cu stil curat și antic,
Toate-mi sunt de o potrivă
Eu rămân ce-am fost: – romantic.


Despre mine



            Aloha! Mă numesc Andreea, am 17 ani învăț în Liceul Teoretic   ”Ioan Slavici” din Panciu, sunt elevă în clasa a XI-a B. 
Îmi place să fac sport și să ies cu prietenii în aer liber :)

Featured Post

Sărbătoarea Mărțișorului

Sărbătoarea Mărțișorului                  Conform unor opinii, acesta este un simbol exclusiv românesc şi nu mai există şi la alte popoare...