Wednesday, February 12, 2020

Mihai Eminescu

Eu nu cred nici în Iehova
                                       Mihai Eminescu
Eu nu cred nici în Iehova
Nici în Buddha Sakya – Muni,

Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt și unul și-altul
Și tot una-mi este mie

De-oi trăi în veci pe lume
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte,
Pentru om frânturi de limbă

În zadar gândești, căci gândul
Zău nimic în lume schimbă.

Și fiindcă în nimica
Eu nu cred, o, dați-mi pace

Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.

Nu ‘nvăluiți a mea gândire
Nici cu stil curat și antic,
Toate-mi sunt de o potrivă
Eu rămân ce-am fost: – romantic.


No comments:

Post a Comment

Featured Post

Sărbătoarea Mărțișorului

Sărbătoarea Mărțișorului                  Conform unor opinii, acesta este un simbol exclusiv românesc şi nu mai există şi la alte popoare...